”Secretul” unei bune funcționări psihice nu constă în a avea o stimă de sine crescută, așa cum se crede, ci în aplicarea principiului de acceptare necondiționată (a propriei persoane și a celorlalți).
De ce stima de sine este un construct periculos și nesănătos?
Nu este o necunoscută faptul că a avea o stimă de sine scăzută ne predispune la depresie. Dar și stima de sine crescută poate avea neajunsurile ei. De exemplu, cei cu o stimă de sine extrem de crescută sunt mai predispuși la acte de violență, sunt mai puțin deschiși la feedback nefavorabil și mult mai vulnerabili emoțional la critică.
Albert Ellis, fondatorul terapiei rațional-emotive și comportamentale (REBT), explică de ce atât stima de sine scăzută, cât și cea crescută sunt nesănătoase. Ambele presupun un proces disfuncțional de auto – evaluare, respectiv o evaluare a valorii globale a persoanei. Teoria REBT (Rational-Emotive & Behavior Therapy) spune că această auto-evaluare globală este irațională, deoarece nu există nici o bază logică pentru determinarea valorii globale a ființei umane.
Așadar, pe lângă faptul că este ilogică, această evaluare globală a persoanei este disfuncțională; o stimă de sine scăzută ne face să ne simțim depresivi, iar o stimă de sine crescută ne predispune la anxietate (deoarece chiar dacă persoana se evaluează pozitiv în prezent, această modalitate de a gândi o predispune la o cădere în stima de sine ca răspuns la eventuale critici, greșeli, eșecuri, respingeri etc).
Pe lângă toate acestea, evaluarea globală a propriei persoane (și compararea propriei valori cu a altora) ne consumă timpul și ne distrage atenția de la alte scopuri și obiective mai raționale. Pe scurt, este foarte puțin probabil să fim fericiți sau mulțumiți dacă ne comparăm tot timpul cu alții și ne sabotăm pe noi înșine.
Ceea ce propune această abordare (REBT), este ca oamenii să abandoneze această căutare, respectiv creșterea stimei de sine, să renunțe la acest proces de evaluare globală a propriei persoane și să lucreze la ceea ce Albert Ellis numește acceptare de sine necondiționată (USA-Unconditional Self-Acceptance).
Acceptarea de sine necondiționată înseamnă că „individul se acceptă pe sine pe deplin și necondiționat, indiferent dacă se comportă inteligent, corect, competent sau nu și indiferent dacă ceilalți îl aprobă, îl respectă, îl iubesc sau nu” (Ellis, 1977).
De exemplu, dacă am picat un examen nu înseamnă că sunt un ratat, iar dacă am rezultate bune nu înseamnă că sunt Superman, deoarece valoarea mea ca ființă umană nu constă în rezultatele pe care le am într-un domeniu sau altul, ci în simplul fapt că sunt om. A ne accepta necondiționat ca ființe umane ne ajută să ducem o viață echilibrată din punct de vedere psihic și ne protejează de emoțiile negative disfuncționale. Dacă avem un eșec, nu înseamnă că suntem ratați și lipsiți de valoare, ci că la un moment dat am avut niște comportamente mai puțin performante (care pot fi îmbunătățite dacă depui mai mult efort). Aceasta înseamnă că mă accept necondiționat ca persoană, îmi conștientizez punctele slabe și aspectele care necesită îmbunătățiri... și mă apuc de treabă.
Bibliografie:
Chamberlain, J. M. (2001). Unconditional self-acceptance and psychological health. Journal of Rational-Emotive & Cognitive-Behavior Therapy.